Tratatele şi Parlamentul European
Primul tratat, semnat în 1951, instituia Adunarea Parlamentară, care, ulterior, a fost redenumită Parlamentul European. Scopul tratatului originar era ca şase țări care fuseseră anterior în război să colaboreze pentru atingerea unor țeluri comune. Tratatele ulterioare au ajuns la un acord cu privire la noi domenii de cooperare sau au fost menite să îmbunătățească funcționarea instituțiilor UE, pe măsură ce numărul țărilor membre a crescut de la 6 la 28. De exemplu, politica agricolă a fost introdusă prin Tratatul CEE, iar Tratatul de la Nisa a reformat structura instituțională a UE.
Parlamentul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justiție şi Curtea de Conturi îşi exercită puterile în conformitate cu tratatele. Comisia este considerată „gardianul tratatelor”. Atunci când urmează să se elaboreze un nou tratat sau să se aducă modificări unui tratat în vigoare, se convoacă o Conferință interguvernamentală (CIG), în cadrul căreia se reunesc guvernele statelor membre. Parlamentul este consultat şi îşi dă avizul asupra tratatului, pe măsură ce acesta prinde contur şi este elaborat.
Cu fiecare nou tratat, Parlamentul a dobândit puteri cu un caracter democratic, de supraveghere şi legislativ din ce în ce mai pronunțat. Odată cu Tratatul de la Bruxelles (semnat în 1975), Parlamentul a dobândit dreptul de a examina conturile UE la sfârşitul fiecărui exercițiu financiar anual şi de a stabili dacă modul în care Comisia a cheltuit bugetul UE a fost judicios şi corect. Noile completări aduse de Actul Unic European (tratat semnat în 1986) au asigurat obligativitatea ca Parlamentul să-şi dea avizul conform înainte ca o nouă țară să poată adera la UE. Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997) a conferit Parlamentului o poziție mult mai puternică în adoptarea legislației, împreună cu Consiliul, pentru o serie întreagă de domenii care fac obiectul legislației UE (protecția consumatorului, posibilitatea de a lucra legal într-o altă țară şi chestiunile de mediu ar fi doar câteva dintre ele).
Tratatul cel mai recent, şi anume Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
Acesta consolidează Parlamentul European, acordă parlamentelor naționale mai multă responsabilitate în determinarea direcției politicii europene şi, de asemenea, acordă cetățenilor Uniunii Europene puterea de inițiativă. Tratatul de la Lisabona măreşte, de asemenea, prerogativele Parlamentului în calitate de colegislator pe deplin recunoscut, cu puteri bugetare sporite. De asemenea, tratatul acordă Parlamentului un rol determinant în alegerea preşedintelui Comisiei Europene.
Navigation menu
Tratate ratificate
Tratate neratificate
Rolul Parlamentului în evenimente istorice majore
Ce rol a jucat Parlamentul European într-unele dintre momentele de primă importanță ale istoriei UE? Vă invităm la o incursiune în timp, pentru a observa cum s-au desfășurat evenimentele în cauză din perspectiva Parlamentului: „nașterea” monedei euro (1998), prima dată când anchetele deschise de Parlament au obligat Comisia Europeană să demisioneze (1999), semnarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000) și extinderea Uniunii Europene prin aderarea țărilor din fostul bloc comunist (2004 și 2007). Descoperiți adevărul fără niciun fel de filtru, în limbajul și documentele epocii în cauză.