Accesul la justiție 

Respectarea drepturilor fundamentale în UE trebuie să fie efectivă, ceea ce înseamnă că, atunci când unei persoane îi sunt încălcate drepturile, ea beneficiază de dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești.

Dreptul la o cale de atac eficientă este consacrat la articolul 47 din Cartă. Conform acestui drept, atunci când li se încalcă drepturi garantate prin legislația UE, persoanele se pot prezenta în fața unei instanțe pentru a cere să le fie respectate drepturile.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabilește, de asemenea, că, în toate procedurile judiciare privind legislația UE, toate persoanele implicate au dreptul la un proces echitabil: „un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată.”

Parlamentul European a contribuit la dezvoltarea drepturilor persoanelor care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, pentru ca acestea să beneficieze de aceleași garanții procedurale minime în toate statele membre.

Legislația UE acordă o atenție specială grupurilor specifice de victime, cum ar fi copiii, victimele traficului de persoane și victimele terorismului.